Slujire arhierească și sfințire în Valea Adâncă – IPS Mitropolit Teofan: „Biserica o facem pentru că dorim să fim ucenicii lui Hristos”

Arhiepiscopia Iașilor Mai 26, 2019   Autor: Flavius Popa

Comunitatea din localitatea limitrofă Iașiului, comuna Valea Adâncă, a participat dimpreună cu soborul de slujitori la sfintele slujbe săvârșite cu prilejul sfințirii unui paraclis și a unui loc special pentru ridicarea unei noi biserici. Părintele Mitropolit, întâmpinat fiind de credincioși și preoți, a sfințit demisolul lăcașului de cult, biserică aflată în construcție din anul 2012, primind cu aceasta ocazie drept patron pe Sfântul Ioan Rusul. După oficierea sfintei slujbe, a urmat Sfânta Liturghie arhierească sâvărșită de un sobor de preoți și diaconi. Printre slujitori s-au numărat și părinții protopopi Toma Gradinaciuc și Mihail Roșu.

În cuvântul de învățătură, IPS Părinte Mitropolit Teofan a subliniat importanța construirii locașurilor de cult: „De ce zidim noi biserici? De ce dorim noi, preoții și credincioșii, să așezăm biserica aproape de casele oamenilor. În Evanghelia de astăzi, Domnul ne răspunde: Biserica o facem pentru că dorim să fim ucenicii lui Hristos, pentru că dorim să rămâne în cuvântul Lui, pentru că dorim să cunoaștem adevărul, pentru că dorim să fim liberi și pentru că dorim să nu fim cuprinși de robia păcatului. În momentul în care vedem biserica, mergând de la casele noastre, mergând spre casele noastre, este imposibil într-o formă conștientizată sau nu, să nu ne aducem aminte de Dumnezeu”.

La finalul sfintelor slujbe, părintele Liviu Ionel Ghilan, parohul comunității, a fost hirotesit întru iconom stavrofor, primind semnele distinctive: brâu roșu, bedernița și crucea pectorală.  

Sfântă biserică închinată Sfântului Gheorghe Pelerinul, recent canonizat în 2018

În după amiaza zilei, ierarhul a săvârșit în fața credincioșilor de la Parohia Valea Adâncă II, slujba de punere a pietrei de temelie pentru viitorul sfânt locaș, biserică ce va purta ca sfânt ocrotitor pe Sfântul Gheorghe Pelerinul, recent canonizat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în 2018. La eveniment au mai luat parte părintele protoiereu Mihail Roșu al Protopopiatului Iași III, părintele paroh Bogdan Florea dar și slujitori din comunitățile vecine.

La final, Părintele Mitropolit Teofan a adresat celor prezenți un scurt cuvânt: „La temelia acestei biserici trebuie multă răbdare pentru că un lucru frumos se înalță cu greutate. Dumneavoastră știți, că poate aveți o casă sau poate vreți să vă faceți o casă, și știți foarte bine cât de greu este și câtă luptă, câtă temere, câtă încercare pentru a avea locul, apoi a pune temelia, și în cele din urmă, a te muta în casă. Dar mulți dintre dumneavoastră ați trecut prin această fază și știți bine cât de mult v-ați bucurat pentru prima noapte când ați dormit în casa dumneavoastră. Ați uitat de toate încercările prin care ați trecut, cum se întâmplă cu o mamă atunci când naște un copil. Spune Scriptura că după ce femeia a născut copil, uită de durerile prin care a trecut, și privindu-și pruncul, uită de dureri și se bucură, spune Scriptura, că s-a născut copil în lume, și nu copil oarecare, ci copilul lui Dumnezeu”.

Parohia Valea Adâncă II, cu hramul „Sfântul Gheorghe Pelerinul”, este înființată în anul 2018, datorită recentelor cerințe pastorale. Parohul acestei comunități este părintele Bogdan Florea.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri